Archive for decembrie, 2013

Dietotaerapia naturala

Prin dietoterapie naturală se înţelege acea metodă terapeutică bazată pe tipuri particulare de alimentaţie în scop curativ, dar şi profilactic.

Cei care se ocupă de acest capitol al medicinii naturale încearcă să lămureas­că rolul patogen, cauzator de suferinţă umană, al alimentaţiei abuzive sau incorect întocmite. Pentru o viaţă şi o alimentaţie sănătoasă, ei recomandă respectarea câtor­va principii: alimentele trebuie consumate aşa cum se găsesc ele în natură sau cât mai aproape de starea lor naturală, printr-o prelucrare culinară minimă, simplă şi rapidă; e necesar să se acorde atenţia cuvenită capacităţii de agreere şi de reacţie a organismului la alimentele care constituie mesele zilnice; alimentaţia individului se schimbă în funcţie de evoluţia stării bolnavului, iar dacă este vorba de un om sănă­tos, în funcţie de unele stări particulare fiziologice (perioada de maximă creştere, perioada de sarcină, starea de epuizare fizică sau psihică etc.); alimentaţia naturală are o acţiune „blândă” asupra procesului de digestie, precum şi asupra altor funcţii importante ale organismului (renal, nervos); alimentaţia naturală este, în general, mai la îndemâna oricui şi mai puţin costisitoare.

Dacă se consideră astăzi că majoritatea populaţiei lumii practică o alimentaţie predominant vegetariană (din convingere sau din constrângeri de ordin economic), în „societatea de consum” alimentaţia este predominant carnivoră („western diet”), ceea ce duce cu timpul la apariţia unor boli mai mult sau mai puţin severe, de la cariile dentare la colecistite, litiaze biliare sau renale, obezitate, diabet, ateroscleroză şi arteroscleroză, toate fiind în principal consecinţe ale excesului de dulciuri rafinate şi de grăsimi animale. Şi alimentaţia gen „fast food”, mult agreată astăzi de tineri şi de oamenii foarte ocupaţi, se face vinovată de apariţia unor asemenea maladii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a redefinit relativ recent tipurile de alimen­taţie recomandate pe tot globul, ţinând fireşte seama de unele particularităţi regio­nale: alimentaţia vegetariană, cu excluderea proteinelor animale; alimentaţia ovo-lacto-vegetariană (cu vegetale, lapte şi ouă); alimentaţia omnivoră („food diet”), care include toate alimentele, dar cu condiţia ca ele să nu sufere procese tehnologice fizice (coacere, frigere, fierbere) sau chimice (cu aditivi chimici sau cu conservanţi) şi fără rafinare industrială (fără dulciuri rafinate: zahăr, rahat, bomboane); dieta om­nivoră („tip vest”), care include şi alimente prelucrate şi zaharuri nerafinate (zahăr brun).

Acelaşi organism mondial face şi unele recomandări, bineînţeles facultative, referitoare la alimentaţie: carne doar de două ori pe săptămână, preferabil carne „albă” (pasăre, peşte alb); dulciuri rafinate, de două ori pe săptămână; cât mai puţi­ne grăsimi, cât mai puţină sare de bucătărie; evitarea alimentelor cu coloranţi sau conservanţi, chiar şi cei aprobaţi de organismele sanitare de control, deoarece chiar dacă nu sunt toxici, ei pot fi alergizanţi; produsele cu Soia şi arahidele trebuie con­sumate cu moderaţie, deoarece conţin anumiţi inhibitori enzimatici; excesul de legume şi în special de fasole, mazăre şi linte produce prin digestie foarte multe gaze şi, în consecinţă, senzaţia de disconfort abdominal; legumele şi fructele trebuie consumate, de preferinţă, proaspete, deoarece prin conservare şi păstrare îndelun­gată se pierd din ele factorii nutritivi, enzimele şi vitaminele; alimentele cu resturi celulozice (varză, conopidă, praz) vor fi consumate regulat, astfel încât zilnic orga­nismul unui adult sau al unui copil mare să primească minimum 50 gr. celuloză; alimentele pregătite la grătar cu cărbuni (pâine prăjită, friptură) sunt cancerigene atunci când sunt prea arse; principiile alimentare trebuie să respecte zilnic următoa­rele procente: proteine 10-15% din totalul de calorii; glucide 60-70%, din care 90% sub formă de zaharuri naturale şi numai 10% din zaharuri rafinate şi concentrate; lipidele să nu depăşească 20-30% din totalul de calorii şi să predomine cele de ori­gine vegetală (ulei, margarină).

Respectând, în mare, aceste principii, practicienii medicinii naturale folosesc alimentaţia ca remediu terapeutic într-o diversitate de boli. Fiind mult mai drastică şi mai restrictivă, o astfel de alimentaţie ar fi însă greu acceptată şi suportată de copii. (Considerăm necesar să subliniem faptul că, cel puţin până la vârsta de 14-18 ani, copiii trebuie să beneficieze obligatoriu şi de proteine de origine animală, precum şi de zaharuri, chiar şi rafinate).

Terapia cu lumina Bioptron

Un loc tot mai important în cadrul terapiilor naturale şi l-a câştigat în ultimul deceniu Terapia cu Lumină Bioptron. Cercetătorii care au elaborat-o au pornit de la efectele benefice şi, în anumite condiţii, curative ale luminii solare, care favorizează reglarea unor procese biologice importante ale organismului uman. Este, de altfel, un fapt cunoscut pentru specialişti că noi transformăm lumina în energie electrochimică, necesară pentru susţinerea metabolismului şi sistemului endocrin şi că sinteza vitaminei D asigură dezvoltarea sănătoasă a oaselor. Pe drept cuvânt s-a afirmat că lumina solară este o parte esenţială a sistemului nostru biologic.

Dacă despre utilizarea luminii solare ca factor terapeutic în Antichitate cu­noaştem încă puţine lucruri, ştim în schimb că terapia cu lumină în epoca modernă are deja o istorie. Fondatorul fototerapiei moderne este medicul şi fiziologul danez Niels Ryberg Finsen (1860-1904) căruia i s-a decernat pentru această excepţională contribuţie ştiinţifică, cu un an înainte de a muri, Premiul Nobel. Cu ajutorul unui aparat (invenţie proprie) care poate emite lungimi de undă similare cu cele ale soa­relui, el a reuşit să utilizeze cu succes razele luminoase în tratamentul afecţiunilor cutanate şi în special în tratamentul lupusului cutanat tuberculos.

Terapia cu Lumină Bioptron a devenit posibilă, ca unic sistem, începând cu anul 1988, când în Elveţia a fost înfiinţată compania Bioptron AG, ca parte inte­grantă a grupului Zepter. Cunoştinţele, acumulate în timp, cu privire la rolul favorizant al luminii în reglarea unor procese biologice importante ale organismului uman, îmbogăţite de experienţa medicului şi fiziologului danez Niels Ryberg Finsen şi a fototerapeuţilor care i-au preluat şi aplicat principiile, precum şi cunoştinţele despre importanţa polarizării luminii dobândite în cursul cercetărilor efectuate cu lumina Laser le-au permis oamenilor de ştiinţă contemporani să dezvolte noul sis­tem de terapie cu lumină bazat pe Lumina Vizibilă Incoerentă Polarizată. Utili­zarea acestui nou sistem de terapie cu lumină a devenit posibilă încă din 1988, când Bioptron AG a produs deja prima gamă de aparate bazate pe lumina V.I.P.

Potrivit specialiştilor care 1-au elaborat, sistemul Bioptron foloseşte un anu­mit spectru al luminii, similar cu o parte a spectrului produs de soare, dar excluzând lumina UV, potenţial nocivă şi, în acest mod, foloseşte procesele naturale ca parte a vindecării. Promotorii terapiilor naturale înţeleg bine că sistemul Terapiei cu Lumi­nă Bioptron acţionează ca un declanşator şi reglator al proceselor biologice care ajută organismul să se regenereze, să-şi redobândească echilibrul şi, prin urmare, să se trateze el însuşi. În acelaşi timp, aşa cum diferitele culori au efecte diferite asupra noastră, observaţie pe care se bazează cromoterapia, tot astfel fiecare din lungimile de undă ce compun lumina vizibilă exercită efecte specifice asupra organismului, acesta având nevoie de o gamă largă de frecvenţe pentru bunăstarea fizică şi psihică.

Practica terapeutică a dovedit că sistemul Terapiei cu Lumină Bioptron poate fi folosit cu rezultate evidente într-o varietate de afecţiuni ale pielii (acnee, dermatite, alergii, eczeme etc.), în tratamentul unor răni (ulcere varicoase, ulcere de decubit, ulcere diabetice, arsuri etc.), în dureri cu etiologie diversă (artrite reumati­ce, tensiune musculară, traumatisme musculare, durere articulară etc.), în afecţiuni specifice performanţei sportive şi în tratamentele cosmetice (pentru diminuarea sau îndepărtarea liniilor şi ridurilor fine, ridurilor „talpa gâştii”, celulitei). Terapia cu Lumină Bioptron nu pretinde a se substitui celorlalte terapii, dar cercetătorii (între care avem bucuria de a descoperi şi un român, dr. Ion Gheorghe, cercetător ştiinţific principal) au demonstrat că aceasta ameliorează starea pacientului chiar şi în situa­ţiile în care metodele clasice de tratament eşuează.

Asocierea Terapiei cu Lumină Bioptron cu alte tipuri de terapie se poate face, după părerea noastră, de la caz la caz, în aşa fel încât să se obţină un efect de siner­gie. Considerăm, de exemplu, că efectele Terapiei cu Lumină Bioptron ar putea fi potenţate prin asocierea cu tratamentul pe principii fitoterapeutice, o cercetare care rămâne de făcut.

Acest subcapitol a fost redactat în principal pe baza informaţiilor şi concluziilor prezentate de publicaţia ,,Zepter Bioptron. Light Therapy Systems”, ediţia a 5-a, 2000, cu acordul editorulu

 

Homeopatia

Termenul de homeopatie sau de hahnemanism defineşte o doctrină terapeu­tică inaugurată de medicul şi chimistul Samuel Hahneman la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ea se bazează pe principiul ,,similia similibus curantur” („asemănătoa­rele se tămăduiesc prin asemănătoare”), după care o suferinţă umană se tratează cu remedii care produc, la omul sănătos, simptome asemănătoare.

Subliniem că o bună parte din remediile homeopatice se prepară din plante, fructificându-le virtuţile terapeutice. De altfel, homeoterapia a apărat din dorinţa de a se limita consumul exagerat de medicamente de sinteză numai la anumite boli şi etape ale acestora şi de a se evita astfel frecvenţa, amploarea şi severitatea reacţiilor adverse (nedorite) ale organismului.

Homeoterapia caută să stimuleze energiile corpului uman şi să-l facă să lupte împotriva unora din îmbolnăvirile sale. Că este aşa, stă mărturie faptul că remediile homeopatice se prepară şi se administrează în diluţii foarte mari. Diluţiile mari pre­supun doze de substanţe active foarte mici, chiar infinitezimale, ajungând atât de re­duse încât, practic, nu se mai găsesc în solvent (mediul fizic în care se face diluţia).

În optica homeoterapeutului, fiecare individ este diferit de toţi ceilalţi şi prin urmare remediul său homeopatic va fi diferit ca substanţă activă şi ca mod de diluţie şi de administrare în timp. Tratamentul va căuta să răspundă simptomelor fizice şi psihice ale bolnavului, dar şi sensibilităţilor sale particulare.

Ca ştiinţă, homeopatia se bazează pe câteva legi proprii: vindecarea porneşte din partea superioară a corpului (de la cap) şi merge spre partea sa inferioară (la picioare); începe dinspre interior spre exterior, de la organele mai importante spre celelalte şi de la simptomele minore către cele majore. Astfel concepută şi aplicată, homeoterapia este o formă de medicină foarte sigură şi lipsită de riscuri terapeutice (nu există efecte secundare ca răspuns la medicamentele homeopatice). Ea tratează individul ca pe un întreg.

Rolul homeoterapiei este de a menţine o bună stare de sănătate a organis­mului şi de a-l ajuta să prevină, dar şi să învingă bolile care-l agresează. Pe lângă remediile specifice, practica homeopatică foloseşte şi sfaturile pentru o viaţă raţio­nală, în care exerciţiul fizic, respiraţia corectă, postura (poziţia) corpului, băile de soare, îngrijirea danturii (şi, în general, a gurii) şi, cel mai important element, nutri­ţia nu trebuie să fie neglijate, ba chiar dimpotrivă, să fie respectate cu stricteţe.

Principiul care stă la baza homeopatiei ca terapie naturală („similarele se vin­decă prin similare”) a fost enunţat chiar de Hippocrate, părintele medicinii. în acest scop, organismul îşi foloseşte propriile reacţii şi resurse biologice, ca să se auto­regleze şi să-şi compenseze funcţiile alterate sau pierdute prin boală.

De altfel, principiul similitudinii îşi găseşte aplicare dintotdeauna şi în medi­cina alopată, pentru că vaccinurile, seroterapia şi endocrinoterapia nu sunt altceva decât nişte terapii asemănătoare celor homeopatice. Ideile lui Hippocrate au fost completate şi aprofundate de medicul saxon Samuel Hahnemann, care a trăit şi a lucrat la Sibiu, ca medic şi secretar al baronului Bruckenthal, guvernator al Transil­vaniei. Fapt demn de precizat, se pare că Hahnemann s-a inspirat mult în elaborarea concepţiilor sale homeopatice din medicina noastră populară.

De la Hahnemann şi până astăzi, remediile homeopatice – naturale şi diverse – au rămas aceleaşi: plante, minerale complexe, substanţe chimice anorganice (me­tale, metaloizi, baze, săruri, acizi), veninul de şarpe, unele secreţii patologice ale organismului etc.

De regulă, remediile homeopatice nu produc reacţii adverse. Dacă produc, totuşi, câteodată unele „tulburări de reactivitate” sau „patogenezice” la debutul tra­tamentului, acestea sunt trecătoare şi traduc începutul răspunsului favorabil al orga­nismului la preparatul homeopatic.

Homeoterapia se adresează unor afecţiuni numeroase şi pacienţilor de cele mai diferite vârste (de la sugari la octogenari sau nonagenari) şi de ambele sexe. Este re­comandată: în afecţiunile care nu răspund la alte metode terapeutice; în cazurile în care remediile alopate (medicamentele de sinteză) sau chiar cele fitoterapeutice nu sunt bine tolerate de bolnavi (manifestate prin alergii, iritaţii gastrice, hepatite sau nefrite toxice); în afecţiunile alergice (astm bronşic, eritem alergic, sinuzită alergi­că); în tulburări funcţionale viscerale (cenestopatii); în cazuri de nevroze; în nevral­gii (nu în scop curativ, ci numai pentru prevenirea apariţiei de noi crize); în unele boli cu evoluţie cronică (hepatită cronică, ulcer, hipertensiune arterială).