Archive for aprilie, 2013

Hibiscusul scade tensiunea arteriala

Hibiscusul este foarte apreciat ca planta de apartament, atat datorita aspectului decorativ al frunzelor, care sunt de un verde inchis stralucitor, cu forma oval-prelungita, zimtate pe margini, cat si al florilor mari, simple sau duble, avand culori variate – alb, rosu, roz, portocaliu, azuriu, mov etc., in functie de varietate. Aici trebuie spus ca, in intreaga lume, exista aproximativ 30.000 de soiuri ale acestei vegetale, care este nu doar seducatoare, ci si, prelucrata in anumite feluri, foarte sanatoasa.

Multi oameni, de la noi ori de aiurea, se bucura de frumusetea extraordinara a familiei floraleHibiscus, fara sa-si faca cine stie ce probleme vizavi de nume. E bine totusi de stiut ca trandafirul chinezesc si cel japonez, precum si autohtona zamosita se inrudesc cu planta originala, care, sunt de parere majoritatea specialistilor in botanica, este de loc din China, apoi raspandindu-se in intreaga Asie. Constituie o prezenta comuna in zonele tropicale si subtropicale, fiind identificata cu regiunile cu clima blanda, cu paradiziacele plaje cu nisipuri fine si albe, mangaiate de valurile calde ale oceanelor, cu spiritul liber, cu surful, cu hedonismul, cu viata fara constrangeri de nici un fel, in mijlocul naturii. De altfel, tamplele si sumarele vestminte ale exoticelor si frumoaselor polineziene pictate de romanticul Paul Gauguin erau impodobite cu aceste superbe flori.

De baza pentru combaterea ridurilor…

Cu gust dulceag, usor acidulat, florile hibiscusului sunt utilizate pe scara larga in bucataria asiatica, la prepararea deserturilor, siropurilor, a unor bauturi spirtoase etc. In prezent, sunt adaugate in aproape toate ceaiurile de fructe, atat pentru coloritul frumos (rosu-aprins) pe care il dau licorii, cat si pentru aroma. De asemenea, in ultima perioada, planta este tot mai exploatata in industria cosmetica, avand dovedite calitati emoliente si antirid. Inflorescentele varietatiiHibiscus sinensis, care se utilizeaza cel mai des la produsele de ingrijire, contin in jur de 64% glucide, din care se poate obtine un mucilagiu foarte moale. Acest compus este excelent pentru tratarea epidermei delicate, cu tendinta la uscare, dar si pentru revitalizarea parului fragilizat din varii motive. In plus, in semintele vegetalei s-au descoperit oligopeptide, substante care prezinta un efect asemanator botoxului cu rol estetic. Aceste molecule destind musculatura, o impiedica sa se mai contracte. Folosite in formulele antirid, estompeaza incretiturile de expresie ale tenului.

... si suferintelor cardiovasculare, digestive, urinare

Frumoasele petale se bucura de apreciere si in fitoterapie. Astfel, ceaiurile din aceasta planta sunt recomandate pentru fortificarea inimii, calmarea tusei, ameliorarea anginelor. Un studiu american (dat publicitatii in noiembrie anul trecut) a confirmat ca vegetala are, daca este consumata sub forma de infuzie, marcante capacitati hipotensoare. Alte cercetari, ce au vizat o varietate provenita din Thailanda (Hibiscus sabdariffa), atesta ca, in plus, planta poate fi folosita in tratamentul scorbutului, in caz de avitaminoze, in starile febrile ori de convalescenta, in inflamatii cronice. Are efect antiseptic, antibacterian, putand purifica apa, pe langa faptul ca o dezinfecteaza, avand si capacitatea de a precipita impuritatile. Stimuleaza functia aparatului urinar, este un remarcabil tonic digestiv. Antocianii din compozitie neutralizeaza radicalii liberi (rol antioxidant), iar alte elemente au chiar proprietati sedative si anti-mutagene (previn degenerarea celulara maligna).

Zamosita, varianta autohtona

Zamosita (Hibiscus trionum) creste spontan pe teritoriul tarii noastre. O gasim vara prin culturile legumicole, in lanurile de porumb, in pepiniere, pe marginile drumurilor, mai ales in zona de campie si prin vai (judetele Giurgiu, Ialomita, Braila, Constanta, Ilfov). Inflorescentele, nu la fel de spectaculoase ca ale suratelor asiatice, au culoare galben-pal, cu baza purpuriu inchis, mari de pana la patru centimetri, solitare, dispuse la subsuoara frunzelor paroase, cu petiol lung, zimtate pe margini sau rotunde. Se deschid incepand din primavara, ramanand astfel pana la debutul lui septembrie. Atat inflorescentele, cat si frunzele de zamosita au utilizari in medicina umana, fiind folosite mai ales in tratarea problemelor urinare (cistite, pielite, litiaza renala), dar si in afectiuni gastrice, nevralgii dentare, furunculoza etc.

In uz intern, pentru combaterea inflamatiilor urinare sau deranjamentelor digestive, se recomanda decoctul, obtinut dintr-o lingurita dintr-un amestec in parti egale de pulbere de zamosita si frunze de menta si 350 ml apa clocotita. Ulterior fierberii, se mai lasa sa clocoteasca putin, apoi se da deoparte. Se strecoara dupa un sfert de ceas. Se beau doua cani de ceai pe zi. In caz de litiaza, decoctul din cinci grame zamosita uscata si maruntita combinata cu cateva cozi de cirese la o cana cu apa se dovedeste foarte eficient. Se fierbe amestecul cinci minute la foc moderat, apoi se acopera si se lasa pana la caldut. Se consuma doua doze pe zi.

In uz extern, pentru atenuarea nevralgiilor dentare, se utilizeaza decoctul din doua linguri de planta la o cana cu apa. Se fierbe zece minute, se strecoara si se foloseste pentru clatirea cavitatii bucale.

Remedii naturiste pentru guta

V-ati trezit din senin noaptea cu senzatia ca degetul mare de la un picior v-a luat foc? Probabil este vorba de o criza de guta. Va vom dezvalui cateva solutii pentru a face fata acestei probleme extrem de chinuitoare.

Factorul determinant al gutei este acumularea excesiva de acid uric in sange. In mod normal, aceasta substanta ce rezulta in urma proceselor digestive este prezenta in anumite limite in organismul uman. Atunci cand nivelul de acid uric sporeste substantial, se precipita sub forma de cristale care se fixeaza in jurul articulatiilor, tendoanelor sau cartilajelor.

Guta se manifesta prin crize. Cel mai frecvent, durerea este localizata la nivelul degetelor mari de la picioare, desi nu este exclusa depunerea de cristale de acid uric la glezne sau genunchi.

In timpul unui episod inflamator acut se resimte o suferinta foarte vie in zona afectata: articulatia devine rosie, da senzatia ca arde, este calda si poate fi confundata usor cu un abces. Uneori mai apar si alte simptome, ca febra si tremuraturile.

Utilizati urmatoarele remedii naturiste pentru a preveni crizele si a elimina depozitele de acid uric:

  • Urzica. Are excelente proprietati preventive, prin impiedicarea depunerii cristalelor de urati. Preparati o infuzie din una sau doua lingurite de frunze maruntite la o cana cu apa. Lasati vasul acoperit 15 minute, apoi strecurati. Beti trei cani pe zi.
  • Telina. Pentru stimularea vindecarii, se recomanda cura cu suc. Beti timp de o luna, in fiecare dimineata, cate 100 ml de suc proaspat (se rade telina marunt, apoi se stoarce printr-un tifon steril).
  • Mesteacan. Preparati o infuzie din doua lingurite de frunze uscate maruntite peste care turnati o cana cu apa clocotita. Cand ceaiul a devenit caldut, adaugati un varf de cutit de bicarbonat de sodiu. Lasati sase ore, apoi strecurati. Beti in doua reprize, la interval de patru ore.
  • Afin. Faceti o infuzie din doua lingurite de frunze uscate maruntite la o cana cu apa clocotita. Lasati 30 de minute, apoi strecurati. Beti trei cani pe zi.

 

Remedii naturiste pentru arsuri

In categoria arsurilor intra toate leziunile pielii si mucoaselor provocate de caldura sau de alti agenti fizici sau chimici (radiatii solare, curent electric, substante necrozante sau combustibili aprinsi). Toti acesti factori pot genera coagularea proteinelor si pot elibera in circulatia sanguina elemente denumite proteaze, nocive atat pentru tesuturi, cat si pentru hematiile din sange, consecinta fiind aparitia unei stari de intoxicatie generala sau locala, insotita sau nu de manifestari nervoase (soc dureros).In functie de importanta arsurii, trebuie luate de urgenta masurile terapeutice adecvate.

Severitatea unei astfel de leziuni se apreciaza vizavi de locul, de intinderea si de profunzimea arsurii. In mod curent, se vorbeste de patru grade de arsuri:

  • Arsuri de gradul I – leziunile sunt superficiale, manifestate prin hiperemie (congestie ca urmare a unui aflux de sange) a tegumentelor sau si mucoaselor si usoara tumefiere dureroasa. Arsurile de gradul I se produc de obicei prin accidente casnice minore (atingerea scurta a unui obiect fierbinte) sau prin expunerea la soarele arzator (insolatie);
  • Arsuri de gradul II – se constata aparitia de flictene (vezicule) cu continut clar, transparent sau din contra, tulbure. Leziunile de gen sunt consecinta expunerii prelungite, abuzive, la soare intens (arsuri solare majore), oparirii cu un lichid fierbinte sau actiunii unei substante necrotice dupa atingerea cu tegumentele si mucoasele (de regula, accidente casnice sau profesionale);
  • Arsuri de gradul III – leziunile sunt profunde, grave, cu aparitia de necroza si escare. Arsuri de gradul III substante aflate la o temperatura foarte ridicata, prin electrocutare sau prin iradiere radioactiva;
  • Arsuri de gradul IV – se inregistreaza carbonizarea unei regiuni a corpului sau in situatii dramatice, a intregului organism. Se produc prin electrocutari severe, prin contact direct si prelungit intre tegumente si substante puternic corozive (acizi, baze) sau in cazul unor incendii provocate de materiale combustibile (petrol, benzina, carbuni).

Importnat de retinut!

  • Cu exceptia arsurilor de gradul I, care se pot ingriji ambulatoriu, toate celelalte se vor trata in spital, preferabil intr-o sectie de chirurgie plastica sau de terapie intensiva. Internarea cat mai rapida a victimei este obligatorie in cazul arsurilor profunde, a celor intinse (la peste 10% din suprafata corpului in cazul copiilor si batranilor si la peste 20% la adulti vigurosi), a celor localizate la fata, ochi, la organele genitale sau la maini, indiferente de severitatea lor.
  • Marile riscuri ale arsurilor grave sunt: pierderea accentuata de plasma sanguina, de lichid intracelular si intercelular; eliminarea unor produsi reziduali toxici de metabolism prin caile urinare si la locul leziunilor cutanate sau ale mucoaselor ; suprainfectarea ranilor (arsurilor) cu microbi piogeni (care duc la aparitia de puroi in plaga), rezistenti la terapeutica antibiotica curenta.
  • Nu se vor aplica comprese cu gheata sau cu apa rece direct pe arsura, deoarece pot accentua starea de soc termic pe care o prezinta unii pacienti.
  • Flictenele mici (veziculele cu lichid) de la suprafata pielii nu se vor elimina cu foarfecele, deoarece se resorb rapid. Cele mai mari vor fi excizate chirurgical, oricum cu instrumentar steril.
  • In formele usoare, nu este necesara administrarea orala de antibiotice, ci numai in aplicatii externe (sub forma de alifii, geluri).

Cateva masuri preventive

Pledam pentru respectarea unor masuri generale de prevenire a accidentelor soldate cu arsuri ale pielii sau si mucoaselor:

  • Respectarea intervalelor orare optime pentru plaja si in general, pentru expunerea corpului la soare;
  • Supravegherea oricarei surse de caldura (aragaz, soba, microcentrala de apartament, resou electric);
  • Fumatul in locuri special amenajate. In nici un caz sa nu se lase tigari aprinse pe oriunde, sa nu se fumeze in pat;
  • Manipularea vaselor cu apa fiarta, cu alte lichide incinse (ulei, supa, cafea) sau a oalelor sub presiune sa se faca atent;
  • Locul de depozitare a substantelor inflamabile sa fie departe de orice sursa de foc;
  • Pentru parinti, supravegherea permanenta a copiilor aflati in preajma surselor de foc sau de caldura. Banala cutie de chibrituri sta la baza celor mai multe dintre arsuri petrecute la varste fragede.

Tratamentul alopat

Tratamentul alopat este relativ simplu in arsurile usoare, dar extrem de dificil in formele severe. Sunt necesare personal specializat, tehnica medicala complexa (se poate impune chiar si un transplant cutanat) si costuri considerabile. Nu rare sunt cazurile in care, dupa vindecarea clinica, persoana ramane cu cicatrice fie inestetice, fie care-i impedica unele miscari ale segmentelor corpului (retractii sau cicatrice cheloide, ultimele cu mare potential de cancerizare).

In situatia arsurilor superficiale (de gradul I si unele de gradul II), terapia este de regula locala. Dupa inspectia leziunii, se urmareste dezinfectarea ei.. Se folosesc substante antiseptice neiritante (Rivanol, apa cu sapun, solutie de mercurocrom, unguente cu antibiotice), apoi se aplica un pansament steril pe regiunea afectata.

Tratamentul general intern se limiteaza, daca este cazul, la administrarea de calmante (pentru reducerea durerii sau a senzatiei de usturime locala): Algocalmin, Piafen si numai in arsurile severe Fortral (tablete sau solutie injectabila). Nu trebuie scapata din vedere buna hidratare a bolnavului (cu apa, ceaiuri, bauturi racoritoare), deoarece nevoile lui de lichide sunt mari (se produc pierderi la nivelul plagilor).

Pansamentul, aplicat corect, se va schimba destul de rar, chiar la cateva zile, mai ales daca v-a pus de la inceput un tampon absorbant al gazelor care se formeaza sub fasa. In arsurile grave (foarte intinse sau foarte profunde), internarea este singura solutie salvatoare. Ca masura de prim-ajutor, inca de la locul accidentului, bolnavul va fi pansat rapid si pe cat se poate, cu respectarea conditiilor de asepsie. De asemenea, va fi sedat cu Fenobarbital, Algocalmin sau Fortral. Daca este posibil, i se instaleaza si o perfuzie cu Dextran, cu Suptozan, cu ser bicarbonatat sau cu glucoza (aceasta din urma nu se va administra la bolnavii cunoscuti ca diabetici, deoarece le poate declansa o criza hiperglicemica grava).

In cazul arsurilor intinse in care victima a venit in contact cu praful sau cu obiecte din metal ruginit, pentru preintampinarea unei grave boli infectioase – tetanosul -, se recomanda imunizarea antitetanica. Se poate folosi Anatoxina antitetanica sau exceptional, chiar de ser antitetanic (existand riscul aparitiei socului anafilactic). Ca un mijloc de transport adecvat (cu o temperatura optima in habitaclu si care nu zguduie rau), bolnavul va fi dus la cel mai apropiat spital de specialitate, unde va fi preluat de echipa medicala de urgenta. Terapia intensiva difera de la caz la caz.

Chiar si cu un tratament adecvat, este posibila aparitia unor complicatii, dintre care cele mai frecvente si grave sunt: socul prin deshidratare, socul traumatic (dureros), socul septic ( infectarea leziunilor cu microbi sau virusuri), insuficienta renala cu uremie. In fapt, astfel de probleme adiacente sunt cele care determina la unii pacienti decesul; normal, riscul este cu atat mai crescut cu cat suprafetele cutanate afectate sunt mai mari.

Dupa rezolvarea in spital a fazei acute a arsurilor severe, se incepe recuperarea precoce (bolnavul trebuie sa fie cooperant). In acest sens, se urmareste reabilitarea functionala si psihologica, prevenirea sechelelor, reintegrarea sociala si profesionala rapida; daca este vorba de un minor, in procesul de scolarizare, daca este adult, la locul de munca.

Fitoterapie

Plantele medicinale pot fi de mare ajutor in tratamentul arsurilor, in special din momentul in care apare procesul de refacere a tegumentelor si mucoaselor. Din frunzele de aloe se poate extrage un suc celular (la plafare se gaseste sub forma de gel), care se aplica in mod repetat pe leziuni si se acopera cu un pansament. Pentru spalaturi si comprese se indica infuziile preparate din flori de musetel, coada – calului, galbenele, soc, sunatoare sau din muguri de plop.Daca plagile nu supureaza sau daca tegumentele nu au fost profund lezate, pentru refacerea pielii sunt bune si uleiurile sau unguentele (preparate in casa sau luate din magazinele naturiste) din florile de sunatoare, musetel sau de galbenele.

In trecut se folosea mult un remediu, tot pentru aplicatii locale, obtinut din var stins cu apa – Linimentum calcis, Oleo – calcar sau Aqua calcis – , amestecat cu ulei de in. Pentru uz intern, se recomanda preparate obtinute din Echinacea angustifolia sau din Hydrastis canadensis. Desi aceste plante nu cresc la noi, sunt importate si se gasesc in centrele de profil. Rolul lor este de a preintampina suprainfectarea plagilor si de a creste rezistenta organismului la infectii.

Dietoterapie

Un regim alimentar special este absolut obligatoriu in cazul bolnavilor cu arsuri tegumentare intinse, grave, deoarece, la locul leziunilor se pierd mult sange si plasma, multe proteine, vitamine si saruri minerale. Toate trebuie completate in organism, la inceput prin perfuzii, apoi printr0o dieta bine gandita. Pe langa apa minerala si ceaiuri, se administreaza sucuri naturale din fructe si legume. Nu trebuie sa lipseasca alimentele bogate in proteine vegetale (soia, linte, fasole), in general vegetalele pline de vitamine si minerale (morcovi, salata verde, leustean, cartofi). Dintre suplimentele nutritive, se recomanda cele cu acizi grasi esentiali (acidul alfa si gama linoleic), cu substante flavonoide, cu coenzima Q si carotenoizi.

Alte terapii naturiste

  • Aromaterapie – se face prin intermediul uleiului esential de levantica in combinatie cu uleiul de jojoba. Amestecul se aplica pe zonele cu arsuri de gradele I si II si poate contribui la grabirea procesului de vindecare.
  • Homeopatie – se pot obtine oarecare beneficii clinice, dar numai in arsurile minore. Principalele remedii sunt: Urtica urens (urzica), Apis mellifica, Kalium muriaticum, Belladonna, Mercurius solubilis. Se vor lua doar la recomandarea si in dozele prescrise de homeoterapeut.
  • Apiterapie – produsele stupului sunt de efect atat in administrare interna (au un continut bogat in zaharuri, vitamine, enzime), cat si pe cale externa, pentru a potenta procesul de refacere a celulelor lezate. Mierea este sterila (nu contine microbi sau virusuri) si astfel nu exista riscul infectarii sau suprainfectarii plagii.