Archive for the ‘Carti’ Category

Sarea în bucate – Alimentele şi conţinutul lor de sodiu

Sarea de bucătărie, sodiul, clorura de sodiu – puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte despre ce anume desemnează aceste denumiri?

Sarea de bucătărie, sau sarea de masă se compune din sodiu şi clorură care împreună dau clorura de sodiu (NaCl). Până în urmă cu câţiva ani, întreaga vină pentru creşterea tensiunii arteriale îi revenea în exclusivitate sodiului. Astăzi ştim însă că legătura dintre sodiu şi clorură este cea responsabilă pentru creşterea tensiunii arteriale.

Ar trebui ca (toţi) cei cu tensiune arterială crescută să renunţe de tot la consumul de sare?

Pacienţii cu tensiune arterială crescută ar trebui să fie extrem de zgârciţi cu folosirea sării. Să nu vă imaginaţi însă că această recomandare li se adresează lor în exclusivitate. Nu, după părerea mea, noi toţi ar trebui să facem economie la sare. Societatea Germană pentru Alimentaţie recomandă un consum de cinci până la şase grame de sare pe zi, ceea ce corespunde unei linguriţe rase. Dar, în pâine, brânză, supele din plic, sau în sandvişurile pe care le cumpărăm pe stradă, în toate alimentele se ascunde mai multă, sau mai puţină sare, astfel că ajungem să consumăm, zilnic, aproximativ 15 grame.

Există multe persoane care sunt foarte sensibile la consumul de sare: aproximativ 15-25 la sută din persoanele cu tensiune arterială normală şi 30-40 la sută dintre cei cu tensiune arterială ridicată reacţionează printr-o creştere bruscă a tensiunii arteriale atunci când consumă sare în exces. Consumul mare de sare poate afecta sistemul cardiovascular şi rinichii. Sodiul leagă apa, iar rinichii trebuie să lucreze din plin pentru a reuşi să elimine surplusul de sare.

Cum ne putem da seama câtă sare este conţinută în alimente?

Citiţi cu atenţie etichetele alimentelor pe care le cumpăraţi. În mod firesc cantitatea de sodiu conţinută ar trebui să fie înscrisă, cel puţin în cazul alimentelor dietetice.

Există o metodă cu ajutorul căreia putem să calculăm singuri cantitatea de sodiu conţinută de diferitele alimente?

Da, sigur şi iată cum: 1 gram de sare de masă (=clorură de sodiu) conţine 0,4 grame (=400 mg) de sodiu şi 0,6 g clorură.

Cinci până la şase grame de sare de masă conţin deci 2000 până la 2400 miligrame de sodiu.

O altă formulă de a calcula conţinutul de sare de masă este poate mai simplă pentru că nu trebuie decât să înmulţim cantitatea de sodiu cu 2,5.

Tabelul care urmează vă pune la dispoziţie câteva informaţii legate de conţinutul de sare din diverse alimente. Nu uitaţi că recomandarea este de a consuma aproximativ 5-6 grame de sare de bucătărie pe zi; ceea ce înseamnă 2 până la 2,4 grame de sodiu.

Regulă de bază: un praf de sare             = 0,5 grame

o linguriţă rasă de sare  =   5 grame

Sarea poate fi înlocuită?

Veţi fi uimiţi cât de gustoase vor deveni mâncărurile dumneavoastră din momentul în care veţi înlocui sarea cu verdeţuri, mirodenii şi condimente! Experimentaţi fără teamă şi alcătuiţi-vă amestecuri din verdeţurile şi condimentele preferate.

Şi ţin să vă mai comunic un fapt important: în ayurveda (ştiinţa indiană pentru o viaţă îndelungată), sarea este înlocuită total cu sucul de lămâie.

Greutatea corporală cu care ne simţim cel mai bine

Ce este de fapt o calorie?

O kilocalorie (prescurtat kcal) este cantitatea de energie necesară pentru a încălzi 1 litru de apă cu 1 grad. Denumirea are la bază denumirea latină pentru căldură şi anume cuvântul „calor”.

Începând cu anul 1987, a fost oficializată prin reglementări internaţionale şi unitatea kilojoul (prescurtat kJ) denumită astfel după fizicianul englez J.P. Joule. Şi kilojoul este tot o unitate de măsură pentru energie şi corespunde puterii necesar pentru a ridica într-o secundă un kilogram la înălţimea de un metru.

O kilocalorie (kcal) corespunde aproximativ cu patru kilojoul (4,185kJ); un kilojoul (1 kJ) corespunde aproximativ unei pătrimi de kilocalorie (0,239 kcal).

Câtă energie este conţinută în diferitele alimente nutritive? Iată câteva exemple:

1 g proteină                           = aproximativ 4 kcal (17 kJ)

1 g hidraţi de carbon              = aproximativ 4 kcal (17 kJ)

l g lipide                              = aproximativ 9 kcal (37 kJ)

1 g alcool                              = aproximativ 7 kcal (29 kJ)

1 g înlocuitor de zahăr            = aproximativ 2,5 kcal (10 kJ)

De câtă energie are nevoie un om?

Necesarul de energie al unui om este extrem de individual şi depinde de vârstă, greutate, înălţime, metabolism, caracterul activităţii desfăşurate, felul petrecerii timpului liber, condiţiile climaterice în care trăieşte şi de metabolismul pe care-l are.

Cantitatea de energie necesară unui om se compune din cantitatea de energie de bază şi din cantitatea de energie necesară în condiţii de activitate.

Cantitatea de energie de bază este acea cantitate de energie necesară menţinerii tuturor funcţiilor vitale (respiraţia, tempe­ratura corpului, activitatea inimii, circuitul sangvin, metabolismul) timp de 24 de ore, în condiţie de total repaus a unui individ aflat într-un mediu ambient în care temperatura înconjurătoare nu se modifică.

Cantitatea de energie necesară în condiţii de activitate depinde de caracterul şi intensitatea activităţii, desemnează deci acea cantitate de energie care este consumată pe parcursul desfăşurării activităţii profesionale, a petrecerii timpului liber, sau atunci când se practică un sport.

Atunci când mâncaţi mai mult, deci atunci când aportul de energie este mai mare decât energia pe care o consumaţi, atunci această energie în plus este stocată de către organismul nostru sub formă de grăsimi şi logic, ne îngrăşăm.

Cum pot să aflu care este greutatea mea ideală pentru a nu-mi periclita starea de sănătate?

Evident că acest lucru nu poate fi spus cu o exactitate foarte mare până la ultimul kilogram sau gram, pentru că şi în ceea ce priveşte greutatea există influenţa deosebirilor individuale. Din ce în ce mai mult, în ultimul timp, îşi face simţită prezenţa conceptul de greutate nu ideală medical, ci greutatea cu care un individ se simte bine. Doar atunci când datorită unei greutăţi prea mari, sau prea mici, sănătatea individului este periclitată, doar atunci trebuie intervenit hotărât, fie pentru a creşte, fie pentru a scădea greutatea respectivă. Există totuşi nişte valori, puncte de reper, cu ajutorul cărora poate fi calculată greutatea „normală, firească” pe care trebuie să o aibă un individ. Conform aşa numitei formule Broca, greutatea normală poate fi calculată scăzând din valoarea înălţimii în centimetri 100.

De exemplu: O femeie cu o înălţime de 170 de centimetri trebuie să aibă o greutate normală de 170 – 100 = 70 de kilograme. Dar, mai importantă decât greutatea ideală, este cea cu care un individ se simte bine şi aceasta este, de obicei cu zece procente sub sau peste cea ideală.

O metodă mult mai exactă de determinare a greutăţii este metoda denumită Body-Mass-Index (BMI) şi se calculează astfel:

O a treia modalitate de determinare a greutăţii pe care ar trebui s-o avem, ţinând seama de înălţimea noastră şi de vârstă, ar fi cea denumită „Waist-to-Hip-Ratio”, adică determinarea greutăţi în funcţie de raportul dintre talie şi şold.

Această metodă relevă clar că acei indivizi care au un depozit însemnat pe abdomen (tipul denumit şi „măr”, cu precădere bărbaţii), riscă în mult mai mare măsură să sufere îmbolnăviri ale circuitul sangvin, decât persoanele a căror depozite de grăsime sunt repartizate pe şolduri şi pe coapse (tipul „pară”, cu precădere femeile). Iată cum puteţi calcula valoarea „Waist-to-Hip-Ratio”:

De exemplu: O femeie are o circumferinţă a taliei de 80 de centimetri si o circumferinţă a soldului de 110 centimetri:

Extrem de expuşi la îmbolnăviri ale sistemului cardiovascular sunt bărbaţii a căror valoare „Waist-to-Hip-Ratio” este peste 1 şi femeile cu peste 0,8.

Recomandare: Ţinându-se seama de realitatea că circumferinţa şoldului prezintă o mare variabilitate la diferitele grupuri etnice, în ultimul timp s-a luat decizia de a se face referire numai la circumferinţa taliei şi s-a stabilit că valoarea acesteia trebuie să fie la bărbaţi de sub 100, iar la femei de sub 90.

Tensiunea arteriala

Ce defineşte conceptul de „tensiune arterială”?

Atunci când muşchiul inimii se contractă, pompând sângele în vasele sangvine, presiunea este mai ridicată decât atunci când muşchiul inimii este relaxat. Logic, nu? Deci, cu fiecare bătaie a inimii presiunea oscilează în vasele sangvine între o valoare ridicată şi una scăzută. Valoarea ridicată este denumită tensiune sistolică, iar valoarea scăzută este denumită tensiune diastolică.

Care este limita superioară a tensiunii sistolice în cazul unei persoane sănătoase?

Tensiunea arterială are oscilaţii. Chiar şi la persoanele sănătoase, valorile tensiunii arteriale nu sunt întotdeauna aceleaşi. Pe timpul nopţii tensiunea arterială este mai scăzută decât pe parcursul zilei. Munca fizică, sau stresul fizic pot ridica tensiunea arterială în doar câteva minute. In astfel de cazuri, tensiunea sistolică poate ajunge chiar până la 200mm col. Hg (coloană de mercur). }n general, tensiunea arterială creşte doar pentru o scurtă perioadă de timp, de exemplu atunci când facem un efort fizic, apoi revine, se normalizează tot în decurs de câteva minute. }n aceleaşi condiţii de efort fizic accentuat, sau de stres, tensiunea diastolică creşte foarte puţin. Căldura, temperaturile ridicate, sau frigul, temperaturile joase, precum şi durerea pot influenţa valoarea tensiunii noastre arteriale. }n stare de calm, atunci când suntem liniştiţi şi nu suntem supuşi nici unui efort fizic, sau psihic deosebit, tensiunea noastră arterială se situează în mod normal la valoarea de 140/90 mm col. Hg.

La copii, tensiunea arterială este mai scăzută, iar la cei înaintaţi în vârstă este mai ridicată.

Din ce moment se poate vorbi de o tensiune arterială ridicată, de hipertensiune arterială?

La un adult, în stare de repaus, tensiunea arterială sistolică se situează sub 140 mm col. Hg, iar tensiunea arterială diastolică sub 90 mm col. Hg. Dacă tensiunea arterială sistolică este de 140 mm col. Hg, sau mai mare, sau dacă tensiunea arterială diastolică este de 90 mm col. Hg, sau mai mare, atunci putem vorbi despre o tensiune arterială mărită, de hipertensiune arterială. Deci este suficient ca una din cele două valori să depăşească aceste limite, pentru ca să avem de-a face cu o hipertensiune arterială.

Când valorile tensiunii arteriale, măsurate pe parcursul mai multor zile, în condiţii de repaus, sunt constant ridicate, atunci putem vorbi de hipertensiune arterială clară. Numai măsurarea tensiunii arteriale în mod repetat şi la anumite intervale de timp ne dă posibilitatea de a constata dacă este vorba cu adevărat de o hipertensiune reală, sau nu.

De ce este hipertensiunea arterială periculoasă?

Tensiunea arterială nu poate f simţită, ea trebuie măsurată. Nu există o stare de disconfort anume, care să indice clar că o persoană suferă de tensiune arterială ridicată. Mulţi dintre noi nu simt foarte mult timp că au o tensiune arterială ridicată, simţindu-se, în general, foarte bine. Alţii însă se plâng că resimt bătăi accelerate ale inimii, dureri în regiunea inimii, ameţeli, dureri de cap, nervozitate, oboseală şi senzaţii de sufocare. Trebuie însă să avem în vedere că, toate aceste simptome pot avea şi alte cauze decât, strict şi obligatoriu, o tensiune arterială mărită. Dacă o persoană a avut o tensiune arterială mărită pe parcursul unei perioade mai mari de timp, atunci când valorile tensiunii arteriale sunt readuse la normal, în urma unui tratament, desigur, este foarte posibil ca persoana respectivă să nu se simtă bine în primele câteva zile. Este nevoie de o oarecare perioadă de timp până ce organismul respectiv se va reobişnui cu valoarea normală a tensiunii arteriale.

Cum se ajunge la hipertensiune arterială? Factorul ereditar joacă cumva şi el un rol în apariţia acestei disfuncţii?

Cea mai des întâlnită formă de hipertensiune arterială este aceea ale cărei cauze nu le cunoaştem nici până astăzi. Termenul de specialitate care o desemnează este acela de hipertonie primară, cunoscută şi sub denumirea de hipertonie esenţială. Aproximativ 95 la sută dintre toţi cei care suferă de hipertensiune arterială au hipertonie primară. Factorii ereditari pot juca un oarecare rol. Hipertonia primară apare mai ales la persoane în familia cărora mai există suferinzi de aceeaşi maladie, dar şi în cazul în care suntem supraponderali.

Există o explicaţie pentru ce foarte multe persoane supraponderale suferă de hipertensiune arterială? Sau de ce unele femei manifestă hipertensiune arterială pe perioada de graviditate?

De ce unele persoane supraponderale dezvoltă hipertensiune arterială şi altele nu, nu a fost explicat nici până astăzi. Acelaşi răspuns trebuie, din păcate, să vi-l dau şi în ceea ce priveşte schimbarea valoni tensiunii arteriale la unele femei aflate în perioadă de graviditate: nu ştim.

Se spune că anticoncepţionalele pot determina o creştere a tensiunii arteriale şi că multe femei aflate în perioada de menopauză suferă şi din cauza hipertensiunii arteriale. Este adevărat?

Unele femei dezvoltă într-adevăr o hipertensiune arterială în perioada în care iau anticoncepţionale. Dacă imediat ce se întrerupe administrarea lor, tensiunea arterială revine la valori normale, atunci acesta constituie un indiciu clar că tensiunea arterială a crescut din cauza anticoncepţionalelor. Totuşi, mai puţin de cinci la sută din femeile de sub 40 de ani prezintă hipertensiune arterială.

O cauzalitate directă între menopauză şi hipertensiunea arterială nu a fost până acum dovedită. Nu s-a constatat o creştere bruscă a cazurilor de hipertensiune arterială odată cu intrarea în perioada de menopauză. Mai degrabă se constată o creştere a cazurilor de hipertensiune arterială odată cu înaintarea în vârstă. Până azi nu s-a confirmat nici faptul că un tratament hormonal urmat pe perioada menopauzei ar favoriza apariţia hipertensiunii arteriale, sau că ar putea-o amâna.

Alcoolul şi nicotină pot avea ca efect şi creşterea tensiunii arteriale? Şi dacă da, de ce?

Când fumăm o ţigară, tensiunea arterială creşte, tensiunea sistolică ajunge între 15 şi 30 mm col. Hg, tensiunea diastolică ceva mai puţin. Din momentul în care am stins ţigara durează aproximativ 30 de minute până ce tensiunea arterială ajunge din nou la valoarea sa normală. Explicaţia pentru creşterea tensiunii arteriale în timpul fumatului este activarea sistemului nervos simpatic. Dar, ca să fim corecţi totuşi faţă de fumători, trebuie să spunem că fumătorii nu fac mai des hipertensiune arterială decât nefumătorii. Consumul de cantităţi mari de alcool poate favoriza apariţia hipertensiunii arteriale, dar şi în acest caz cauzele nu au fost încă depistate.

Ce influenţă au stresul, încordarea şi oboseala psihică asupra tensiunii arteriale?

În stare de stres tensiunea arterială creşte şi acest lucru se întâmplă nu numai în condiţii de adversitate, sau de angoasă, ci şi în cazul stresului plăcut, pozitiv. De exemplu, când suntem foarte agitaţi din cauza unei bucurii pe care o avem, simţim cum ne bate inima, tensiunea arterială creşte. Dar simţim cum ne bate inima şi de emoţie, sau de spaimă, deci din nou tensiunea arterială creşte. În astfel de situaţii valorile tensiunii arteriale pot fi foarte ridicate pentru o perioadă scurtă de timp. Unei persoane care urmăreşte cu pasiune, cu participare, un meci de fotbal, în momentul marcării golului decisiv poate să-i crească tensiunea sistolică până la 200 mm col. Hg. Astfel de situaţii se întâlnesc de mai multe ori pe zi. Un pic de stres nu ne strică, nu este nesănătos, face pur şi simplu parte din viaţă.

Este greu de dovedit că o stare de stres neplăcut întinsă pe o perioadă mai îndelungată de timp (o perioadă de şomaj, de căutare a unui loc de muncă, o muncă, activitate desfăşurată fără pic de plăcere) duce automat la hipertensiune arterială. Nu trebuie să pierdem din vedere nici faptul că ceea ce este resimţit de către un anumit individ ca fiind foarte stresant, pentru altul poate să nu însemne absolut nici o greutate, emoţie, sau presiune psihică. Şi un banal consult medical poate însemna stres. Tensiunea arterială măsurată atunci, în cabinet, de către medic poate să prezinte valori mai ridicat decât dacă ar fi fost măsurată în condiţiile de acasă ale pacientului. Prin măsurarea repetată a tensiunii arteriale de către noi înşine putem să ne dăm seama cu exactitate dacă valoarea mai ridicată a tensiunii arteriale prezentă în cabinetul medicului poate fi pusă pe seama emoţiei, a disconfortului, sau este o creştere reală a hipertensiunii noastre arteriale.

Există boli care sunt însoţite de către hipertensiunea arterială?

Da. Diabetul (diabetes mellitus), de exemplu, este deseori acompaniat de către hipertensiune arterială. S-a constatat că aproximativ cincizeci la sută dintre toţi pacienţii suferinzi de diabet non-insulino dependent suferă şi de hipertensiune arterială. Dacă diabetul nu a fost, sau a fost tratat, dar insuficient, sau necores­punzător un număr însemnat de ani, atunci pot apărea îmbolnăviri ale rinichilor, iar acestea la rândul lor să ducă şi la o creştere însemnată a tensiunii arteriale. O tratare corespunzătoare, extrem de atentă şi susţinută a hipertensiunii arteriale apărute la un pacient diabetic poate împiedica apariţia tulburărilor renale, sau poate măcar să le întârzie. Şi în cazul altor tipuri de îmbolnăviri renale acestea pot fi însoţite de o hipertensiune arterială.

Dacă s-a stabilit că suferim de hipertensiune, este necesară o vizită la oftalmolog pentru a ne face un control al fundului de ochi?

În cazul unei hipertensiuni arteriale severe, adică la o valoare a tensiunii sistolice de 200 mm col. Hg, sau şi mai mult şi o valoare a tensiunii diastolice de 115 mm col. Hg sau şi mai mult, un astfel de control se impune. În cazul unei hipertensiuni arteriale accentuate, netratate corespunzător, pot apărea sângerări în zona fundului de ochi.